Minute | 35:20 |
Puncte | 17 |
Pase decisive | 10 |
Recuperari | 2 |
Eficienta | 21 |
CSM CSU Oradea nu și-a dezamăgit suporterii în semifinala cu Dinamo București. Trupa antrenată de Cristian Achim i-a surclasat pe bucureșteni cu scorul de 88-71.
Echipele de start
CSM CSU Oradea – Will Franklin, Andrei Mandache, Sean Barnette, Uros Lucic, Bogdan Țîbîrnă
CS Dinamo București – Marko Șutalo, Vlad Corpodean, Pavel Marinov, Iulian Nenad Sulovic
După nici patru secunde, Sean Barnette se avântă înspre coș și înscrie. CSM CSU Oradea, sprijinită de un public senzațional, merge la 9-0, grație lui Will Franklin, americanul determinându-l pe Aleksandar Todorov să ceară timp de odihnă. Time-out-ul are efect, iar Dinamo răspunde cu un parțial de 0-5. Tandemul Will Franklin & Sean Barnette funcționează la turație maximă, ultimul sportiv amintit marcând pentru 19-8, în minutul 7. Oradea nu pierde teren, astfel că sfertul se încheie la scorul de 25-16. Radu Paliciuc închide actul cu un buzzer-beater.
Marko Șutalo inaugurează sfertul secund pe contra-atac, primind o pasă de la Karolis Babkauskas. Dinamo are parte de momente inspirate, așa că semi-cârligul lui Noah Dahlman limitează ecartul gazdelor la doar cinci lungimi, 25-20. Dahlman adaugă apoi un nou coș, 25-23. De notat faptul că în cinci minute de joc, Oradea nu poate să înscrie. Până la urmă, Miha Zupan își scoate colegii din faliment, 27-24. Radovan Markovic iese la rampă în atac, fiind căutat de toate mingile bihorene. Sârbul nu greșește și își duce colegii la 36-27. Situația nu se schimbă până la pauză, 42-36 de partea CSM-ului.
Combatantele se aruncă în atac în debutul reprizei secunde. Marko Șutalo impresionează cu un floater de efect, în timp de Will Franklin punctează din spatele arcului de cerc, 49-40. După un coș al lui Karolis Babkauskas, Dinamo se stinge și aruncă în disperare de la mare distanță. Ajuns la linia de pedeapsă, Bogdan Țîbîrnă consfințește un avantaj de 13 puncte al amfitrionilor, 56-43. Același Țîbîrnă duce scorul la 60-45, cu trei minute rămase din actul trei. Chiar dacă Aleksandar Todorov încearcă diferite formule, Dinamo nu emite pretenții și se recunoaște înfrântă.
Marcatori
CSM CSU Oradea – Sean Barnette 20, Radovan Markovic 17, Will Franklin și Bogdan Țîbîrnă 11.
Dinamo – Marko Șutalo 20, Noah Dahlman, Nenad Sulovic și Pavel Marinov câte 10.
2 comentarii la aceasta stire:
fara probleme
cu 9 ani în urmă (10.04.2016) RaspundeDin pacate a existat o cadere importanta in sfertul 2 care i-a readus pe dinamovisti in meci. aceste momente se repeta in jocul oradenilor si ii pot costa victoria in meciurile cu adversari seriosi. Probabil ca introducerea lui Petrisor la constructie conteaza dar el joaca alaturi de oameni experimentati care ar trebui sa l ajute mai mult. Markovic si Jupan astazi
O tactica bine gandita
cu 9 ani în urmă (10.04.2016) RaspundeDl Achim bine a pregatit meciul contra lui Dinamo Buc.
Daca castigam numai cu 2-3 puncte diferenta, nu era o problema...Cate odata am lasat pe bucuresteni sa arunce lejer de la mare distanta. Victoria venea si daca Zeno juca si pe Franklin il menaja.
Maine cei trei: Franklin, Barnette si Zeno, daca vor coordona bine jocul(impreuna cu colegi lor de pe teren) atunci UB-T Cluj la anul poate prinde cupa.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!