Stiri Cupa României Masculin

Goran Martinic, cel mai bun jucător al lui CSO Voluntari în victoria cu CS Dinamo București

David Istrate

David Istrate
17.03.2019

Sâmbătă, 16 martie, în sala „Gabriela Szabo” din Voluntari, a avut loc derby-ul Grupei Galbene între CSO Voluntari și CS Știința Dinamo București. Trupa antrenată de Eugen Ilie a controlat cea mai mare parte a jocului și a reușit să obțină o victorie importantă, scor 80-70.

Așadar, CSO Voluntari și-a luat revanșa pentru înfrângerea suferită în tur la București și mai mult decât atât, a reușit să o egaleze pe CS Știința Dinamo în clasamentul Grupei Galbene. Forma excelentă a grupării din Voluntari a început odată cu achiziția lui Goran Martinic, un jucător extrem de cunoscut în România.

Baschetbalistul de 32 de ani a fost decisiv și în seara precedentă, reușind să adune 18 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive și 2 intercepții în aproape 33 de minute petrecute pe teren. Martinic a avut un procentaj de 75% la aruncările din interiorul semicercului (6/8) și 50% la aruncările de la distanță (2/4). Drept urmare, sportivul muntenegrean a avut un indice de eficiență de +22, cel mai mare din echipa sa.

În acest derby, Goran Martinic s-a confruntat cu unul din foștii săi colegi de la BC Mureș Târgu-Mureș, cu Ousmane Barro. Pivotul senegalez a ajuns în cursul acestui sezon la CS Știința Dinamo București și a reușit să se integreze foarte rapid în jocul impus de Tudor Costescu. Acest aspect s-a observat și în confruntarea cu CSO Voluntari în care Barro a contabilizat 18 puncte, 6 recuperări, 2 intercepții și o pasă decisivă. Fostul campion al României cu U-BT Cluj-Napoca a avut 7/11 la aruncările din acțiune (64%) și 4/6 la linia de libere (67%) pentru un indice al eficienței de +19.

Tot 18 puncte a înscris și Michael Deloach, americanul adăugănd 7 recuperări, 6 pase decisive, 2 intercepții dar și 7 greșeli. Sportivul de 34 de ani a obținut nu mai puțin de 10 faulturi, prin urmare, acesta a avut 12 libere din care a marcat 9. Ca procentaje, Deloach a avut 50% la aruncările de două puncte (3/6) și 25% la aruncările de 3 puncte (1/4). Fundașul de 1.84 a terminat cu un indice de eficiență de +17.

Așadar, în urma acestei partide, CS Știința Dinamo București și CSO Voluntari împart prima poziție a clasamentului, ambele având câte 13 puncte. În următoarele trei etape, formația din Capitală le va întâlni pe CSM Phoenix Galați, CSM Mediaș și CSA Steaua București, în timp ce CSO Voluntari va evolua împotriva lui ABC Athletic Constanța, CSA Steaua București și CSM Phoenix Galați.

*foto: scmcraiova.ro

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    are vreo
    8 ani poza 😆
    Cu ce minge jucau? Spalding?

    cu 5 ani în urmă (17.03.2019)
    • Istrate David:

      Haha
      Celebrăm 8 ani de TotalBaschet cu poza asta. Acuma serios vorbind, în afară de echipele din Liga Națională stăm foarte prost cu pozele, nu se prea găsesc. Dar dacă găsiți, așteptăm să ne trimiteți pe adresa redacției o poză cu Goran Martinic la CSO Voluntari :D

      cu 5 ani în urmă (17.03.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      numa daca vin sa joace la CJ
      Dar ca idee, cred ca ati putea sa contactati cluburile sa vedeti daca nu le face cineva poze la meciuri si sa le cereti pozele 😁

      cu 5 ani în urmă (17.03.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii