Stiri Cupa României Masculin

Levi Szijarto, un nou meci solid

Adrian Micinic

Adrian Micinic
05.01.2013

Levente Szijarto a bifat al 7-lea meci consecutiv în care depășește borna 10 în dreptul indicelui de eficiență. Productivitatea baschetulistului ardelean din lotul campioanei CSU Ploiești a crescut imediat după despărțirea de americanul Darius Hargrove.

În 33 minute de joc, la victoria 78-76 asupra lui CSȘ Giurgiu din manșa a doua a sferturilor de finală din Cupa României, Szijarto a avut 1/2 la aruncările de două puncte, 2/4 la trei puncte și 4/4 la linia de pedeapsă pentru un total de 12 puncte. El a adăugat 3 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții și 2 posesii pierdute pentru un coeficient de 15 la eficiență.

Coincidența a făcut ca Levi Szijarto să înscrie 12 puncte în toate cel etrei partide ale lui CSU Ploiești disputate în acest sezon împotriva lui CSȘ Giurgiu. El a avut indici de 17, 16 respectiv 15 la eficiență în aceste partide.

Mai mult, Szijarto a bifat peste 30 minute de joc pentru a 6-a oară în ultimele opt jocuri oficiale disputate.

Lucrurile s-ar putea schimba pentru Levi din etapa a 16-a în Liga Națională de baschet masculin. Acest lucru se explică prin faptul că Asesoft a legitimat un jucător sârb pentru poziția 2. Astfel, acest post va fi mai bine acoperit de Vladimir Arnautovic. Szijarto a rămas singurul jucător clasic de poziția 2 după despărțirea de americanul Hargrove. De asemenea, pe acest post se potrivea și Vukasin Mandic, jucător la care prahovenii au renunțat după ce sârbul nu a confirmat, indiferent de faptul că a fost folosit pe poziția 3 sau 2.

Foto: Ziarul Prahova

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii