Stiri Cupa României Masculin

Monster game făcut de Andrija Simovic în Cupa României

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
25.10.2018

Andrija Simovic, în albastru, la un meci din presezon dintre CSM Târgu Mureș și CSM Mediaș

CSM Mediaș este performera din turul doi al Cupei României la baschet masculin. Echipa de pe Târnava Mare a reușit să răstoarne în meciul retur un deficit de 15 puncte înregistrat la meciul tur cu CSO Voluntari. Mai mult decât atât, echipa antrenată de Mihai Popa a reușit să întoarcă soarta calificării în ultimele 10 minute de joc ale dublei, când a reușit un parțial de 26-11. CSM Mediaș a învins la retur a fost de 93-76 iar coșul decisiv a fost marcat de Kareem Storey în ultimele secunde de joc.

Pe lângă finalul incendiar la meciul dintre CSM Mediaș și CSO Voluntari s-a consemnat și o prestație individuală de senzație. Pivotul medieșenilor, Andrija Simovic a făcut un monster, pe care l-a încheiat cu 38 de puncte, 14 recuperări, o pasă decisivă, o intercepție și fără posesie pierdută, evoluție după care a înregistrat un index al eficienței de 50 de unități.

Pivotul sârb a avut procentaje extraordinare în meciul cu CSO Voluntari. El a marcat 12 coșuri din 13 aruncări de la 2 puncte (92%), 3 din 5 de la 3 puncte (60%) și 5 din 6 de la linia de libere (83%). Cu Andrija Simovic pe teren, CSM Mediaș s-a aflat la +26 în fața adversarilor.

Andrija Simovic a venit în această vară la CSM Mediaș iar în cele patru meciuri din Cupa României are medii statistice de 16.6 puncte, 6.3 recuperări și 1.3 pase decisive.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii